HARTA exporturilor de armament. Lista clienților-surpriză care au cumpărat arme din România în 2015

HARTA exporturilor de armament. Lista clienților-surpriză care au cumpărat arme din România în 2015
Publicat: 18/04/2017, 09:12

Nivelul exporturilor de armament și tehnică militară ale României s-au menținut în 2015 aproximativ la fel cu anul precedent, ridicându-se la peste 156 de milioane de euro, adică cu mai puțin de 2% în minus față de 2014. România a mai câștigat în 2015 49,51 milioane de euro din operațiunile de tranzit și transbordare de armament, desfășurate pe teritoriul românesc, precum și 5,27 milioane de euro din intermedierea unor tranzacții de armament între alte state, conform rapoartelor trimestriale ale Departamentului pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), din subordinea MAE, consultate de gândul.

În 2015, SUA au rămas cel mai important client de armament românesc, atingând un nivel record al achizițiilor din ultimii 6 ani. România a câștigat noi piețe pentru tehnica sa militară, vânzând pentru sume importante în Arabia Saudită sau Gabon, clienți mai vechi ai armamentului românesc, însă care în ultimii ani dispăruseră de pe lista de cumpărători. Turcia, Bulgaria și Franța și-au mărit semnificativ achizițiile de arme românești, de șase ori, respectiv de trei și de peste două ori față de anul precedent. Clienți precum Serbia, Ungaria, Canada sau Italia, care nu existau sau făcea achiziții infime în anii trecuți, au cheltuit milioane de euro pe tehnica militară românească în 2015. O apariție nouă pe piața de armament românesc este și Africa de Sud, deși la un nivel mic.

Totuși, în 2015 de pe lista clienților de armament românesc au dispărut nume importante. Olanda, Norvegia, Macedonia sau Slovacia, care în 2014 (Olanda mai ales în anii 2012-2013) făcuseră achiziții semnificative, au dispărut în 2015 sau și-au redus drastic importurile din România. Marocul, unul dintre cei mai importanți clienți de elicoptere militare românești, și-a redus de asemenea achizițiile în 2015, la fel ca și Marea Britanie sau Mozambic.

Creșteri importante ale achizițiilor de armament românesc au înregistrat și India, Liban sau Azerbaidjan. De asemenea, Emiratele Arabe Unite au revenit pe piața de armament din România.

Top 10 clienți de armament românesc în 2015

1. SUA: 60,09 milioane euro. Americanii rămân pe primul loc în topul achizițiilor de armament românesc pentru al doilea an consecutiv, atingând un nivel record al sumelor cheltuite aici. În ultimii 6 ani, SUA au fost permanent între primii doi cei mai importanți clienți de armament ai României, față de anul precedent achizițiile crescând cu 3 milioane de euro.

În 2015, SUA au cumpărat din România lunete pentru arme de vânătoare, 18.373 de puști semiautomate, 13.993 de pistoale, 4.324 puști de asalt, 638 mitraliere ușoare, 199 de mitraliere calibru 12,7 mm, 208 mitraliere antiaeriene cu o țeavă, 16 mitraliere antiaeriene cu două țevi, 210 aruncătoare calibru 40 mm, 193 de aruncătoare calibru 82 mm, 10 aruncătoare calibru 81 mm, 25 de aruncătoare calibru 73 mm, lovituri antitanc calibru 40 mm și 73 mm, bombe calibru 60 mm, 82 mm și 120 mm, bombe de iluminare calibru 82 mm și 120 mm, bombe fumigene calibru 82 mm, mașini de încărcat zale și zale pentru mitraliere, încărcătoare de cartușe, muniție și componente pentru arme de calibru mic, adaptori ICT, piese și componente pentru aeronave militare, subansamble pentru echipamente de ghidare, software pentru comunicații.

2. Israel: 16,75 milioane euro. Israelienii rămân, alături de americani, cel mai constant client de armament românesc, păstrând achizițiile la aproximativ același nivel ridicat în ultimii trei ani.

În 2015, Israel a cumpărat din România produse pentru sisteme aeropurtate, componente pentru sisteme de testare și identificare, componente și sisteme terestre de identificare IFF (identification friend or foe), piese de schimb și echipamente de mentenață a acestora, componente pentru vehicule militare de teren, componente pentru aeronave militare, vehicule aeriene fără pilot, motoare și echipamente pentru aeronave militare, echipamente electronice pentru utilizări militare, kit-uri de componente pentru produse militare, componente pentru echipamente de formare de imagini și contra-acțiune, cabluri electrice cu conectori, echipamente de testare și verificare, software pentru echipamente de testare și verificare, subansamble electronice pentru utilizări militare, piese de structură pentru aeronave militare, discuri de alamă pentru tuburi de cartuș, software pentru simulator militar, lunete pentru arme de vânătoare și accesorii, lunete pentru arme staționare, echipamente electronice pentru utilizări militare, containere pentru tuburi de lansatoare de rachete.

3. Arabia Saudită: 15,8 milioane euro. După o apariție sporadică în 2012, printre clienții semnificativi de armament ai României, cu achiziții de doar 1,9 milioane euro, Riyadh-ul a intrat puternic în 2015 pe piața de tehnică militară românească.

În 2015, saudiții au cumpărat din România 21.330 de puști de asalt, 440 de mitraliere calibru 12,7 mm, 102 mitraliere antiaeriene calibru 14,5 mm, 760 de aruncătoare calibru 60 mm cu accesorii, muniție pentru arme de calibru mic.

4. Gabon: 13,96 milioane euro. Țara vest-africană revine puternic pe piața de armament din România, după o lipsă de 5 ani. Ultimele achiziții semnificative din Gabon se făcuseră tocmai în 2009, contra sumei de 1,06 milioane euro.

În 2015, Gabonul a reparat în România un elicopter militar de transport și trei elicoptere militare de atac ușor și a cumpărat din România echipament pentru elicoptere militare, 32 de mitraliere calibru 12,7 mm, muniție pentru arme de calibru mic și cartușe pirotehnice pentru elicoptere militare de transport.

5. Turcia: 8,55 milioane de euro. Ankara și-a mărit achizițiile de armament din România de aproape 6 ori față de anul precedent, devenind un client constant de tehnică militară românească începând cu 2011, când România a semnat un parteneriat strategic cu Turcia.

În 2015, turcii au cumpărat din România componente de luptă calibru 107 mm, detonatoare, profile extrudate de aluminiu și din aliaj de aluminiu, un aruncător de grenade antitanc calibru 40 mm, lovituri cu grenadă antitanc calibru 85 mm, componente de luptă calibru 300 mm, exploziv militar, platforme telecomandate fără armă pentru vehicule blindate.

6. Bulgaria: 7,98 milioane euro. Bulgarii și-au mărit achizițiile de armament românesc de aproape trei ori față de anul precedent și devin și ei un client constant al României, pentru al cincilea an consecutiv.

În 2015, Sofia a achiziționat din România lunete pentru arme de vânătoare, 1.000 de puști semiautomate cu lunetă și accesorii, 240 de mitraliere calibru 12,7 mm, 309 mitraliere antiaeriene calibru 14,5 mm, 125 de aruncătoare de grenade antitanc, 25 de puști semiautomate cu lunetă modificate, componente de proiectil pentru tun, muniție pentru arme de calibru mic, lovituri calibru 40 mm și 73 mm, aparate de ochire pentru mortiere, proiectile reactive calibru 122 mm, mașini de încărcat zale, focoase pentru bombe de iluminare, bombe de iluminare calibru 81 mm, bombe fumigene calibru 81 mm, piese de schimb pentru arme de calibru mic și armament ușor, aparate de ochire, exploziv (delaborare muniție).

7. Afganistan: 2,87 milioane euro. Achizițiile Kabulului de armament românesc s-au redus cu aproape 60% față de anul precedent. Afganii rămân însă un client important și constant al României, chiar dacă în 2012 nu au cumpărat nimic de aici, iar recordul de achiziții înregistrându-se în 2011, cu peste 19 milioane de euro.

În 2015, afganii au cumpărat doar muniție pentru arme de calibru mic din România.

8. Germania: 2,84 milioane euro. Germanii și-au crescut cu peste 25% achizițiile de armament românesc, față de anul precedent, atingând un nivel record al sumelor cheltuite aici. Germanii rămân un client constant al României, dar cu fluctuații mari în ce privește valoarea achizițiilor.

În 2015, Berlinul a cumpărat din România 50 de puști cu repetiție, 90 de puști semiautomate, lunete pentru arme de vânătoare, parașute de iluminare pentru bombe, subansambluri de parașută, containere pentru parașută, părți componente și accesorii pentru parașută militară și de instruire, sisteme pentru parașută, aripi de parașută auxiliară, containere pentru parașută cargo, componente și piese de schimb pentru avioane militare, piese prelucrate pentru avion militar, profile de aluminiu extrudate pentru avion militar, îmbrăcăminte pentru protecție chimică, confecții cu protecție balistică.

9. Marea Britanie: 2,32 milioane euro. Achizițiile britanice de armament românesc s-au redus drastic, de peste trei ori față de anul precedent, continuând trendul descendent și revenind la nivelul relativ al anului 2011. Vârful de valoare al achizițiilor britanice în ultimii ani s-a înregistrat în 2013, când englezii și-au reparat mai multe elicoptere militare în România.

În 2015, Londra a reparat un elicopter militar de transport și a cumpărat din România părți pentru componente de aeronave militare, lunete pentru arme de vânătoare, pulbere de aluminiu, parașute de recuperare, părți de parașute pentru desant uman, parașute pentru scaune de catapultare, lacăte de parașută, piese de schimb pentru parașute de desant uman, componente pentru elicopter militar, profile extrudate din aliaj de aluminiu, cabluri electrice cu conectori, muniție normală și trasoare pentru arme de calibru mic.

10. Franța: 2,13 milioane euro. Francezii și-au mărit de peste două ori valoarea achizițiilor de armament românesc față de anul precedent. Client care nu cheltuia pe arme românești mai mult de câteva sute de mii de euro pe an, Franța a ajuns în 2015 la un nivel record al achizițiilor din ultimii 6 ani.

În 2015, Parisul a făcut revizia la un elicopter multirol și a reparat unul de transport și a cumpărat din România lunete pentru arme de vânătoare, 8 lansatoare de grenade fumigene, 27 de puști semiautomate cu lunetă, sistem de antenă SAIFF, interfață mecanică pentru antenă IFF, panou de comandă IFF, componente de sistem IFF, componente, piese de schimb și echipament pentru elicopter militar, profile extrudate din aluminiu, părți ale echipamentului de identificare, componente optice pentru echipamente de formare de imagini.

Top 10 clienți de armament din Europa

1. Bulgaria. 7,98 milioane euro. Cum europenii și-au scăzut achizițiile de armament românesc, bulgarii au ajuns cel mai important client european al tehnicii militare românești în 2015. Ei și-au mărit achizițiile de aproape trei ori față de anul precedent și devin și ei un client constant al României, pentru al cincilea an consecutiv.

2. Germania. 2,84 milioane euro. De la capitolul „și alții”, germanii au ajuns să ocupe poziția secundă în topul clienților europeni de armament românesc, atingând un nivel record al achizițiilor militare din România, în ultimii 6 ani.

3. Marea Britanie. 2,32 milioane de euro. Deși achizițiile britanice de armament românesc s-au redus drastic, de peste trei ori față de anul precedent, Londra se situează pe locul trei în topul european al clienților de armament românesc.

4. Franța: 2,13 milioane euro. Francezii și-au mărit de peste două ori valoarea achizițiilor de armament românesc față de anul precedent și a ajuns în 2015 la un nivel record al achizițiilor din ultimii 6 ani.

5. Italia: 1,71 milioane euro. Achizițiile italienilor au crescut de aproximativ trei ori față de anul precedent, când deja se dublaseră. Italia cumpără din ce în ce mai mult armament și tehnică militară românească, după ce în perioada 2010-2013 aproape nu a existat pe lista clienților României.

În 2015, Roma a cumpărat din România lunete pentru arme de vânătoare, subansambluri de parașută, părți de parașută luminoasă, sisteme de navigație pentru vehicule militare, remorci pentru subsistem terestru de date GDT, subsistem aerian de date ADT, subsistem terestru de date GDT, veste antiglonț, profile extrudate din aluminiu.

6. Serbia: 1,19 milioane euro. Este pentru prima oară în ultimii 6 ani când sârbii apar cu achiziții semnificative de armament românesc, fiind un stat mai apropiat de Rusia decât de UE.

În 2015, Belgradul a cumpărat din România doar lovituri de calibru 130 mm cu proiectil exploziv.

7. Ungaria: 1,13 milioane euro. Ungaria este de asemenea o nouă apariție pe lista clienților de armament și tehnică militară ai României.

În 2015, Budapesta a cumpărat din România lovituri reactive calibru 122 mm și proiectile calibru 125 mm.

8. Belgia: 883.000 euro. Belgienii și-au crescut cu aproximativ 30% achizițiile de armament românesc față de anul precedent, după ce în 2014 acestea se dublaseră față de 2013.

În 2015 Bruxelles-ul a cumpărat din România lunete pentru arme de vânătoare, costume de protecție NBC, veste antiglonț, componente pentru echipamente de formare de imagini și contra-acțiune, componente pentru acestea, cabluri electrice cu conectori.

9. Cehia: 866.000 euro. Cehia își menține situația de cumpărător „un an da, unul ba” pe piața de armament din România. 2015 a fost anul cu achiziții, după ce în 2014 lipsise, situația repetându-se în ultimii 6 ani, din 2010 încoace. Achizițiile cehești se învârt în jurul acelorași sume de 7-800 de mii de euro.

În 2015, Praga a achiziționat din România 1.000 de puști de asalt, 67 de mitraliere antiaeriene calibru 14,5 mm, produse pentru avion militar de antrenament, 13 puști mitralieră, o pușcă de asalt, o pușcă semiautomată cu lunetă.

10. Moldova: 182.000 euro. Moldovenii fac pentru al treilea an la rând achiziții de armament din România, chiar dacă la un nivel mărunt. Exporturile peste Prut au crescut cu 40% față de anul trecut.

În 2015, Chișinăul a cumpărat din România detector, spectrometru și costume CBRN, software CBRN (apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară).

Alți clienți importanți de armament românesc în 2015

Mozambic: 2,11 milioane euro. Exporturile către țara din sudul Africii s-au redus de aproape patru ori față de anul trecut, însă rămân la un nivel semnficativ pentru al treilea an la rând.

În 2015, Mozambicul a reparat un avion militar de școală și antrenament și a cumpărat din România motor de avion militar de luptă și produse pentru avion militar de luptă.

Canada: 2 milioane euro. O nouă apariție pe lista clienților de armament ai României, canadienii au cumpărat în 2015 doar lunete pentru arme de vânătoare și părți pentru simulator de zbor.

Maroc: 1,92 milioane euro. Marocanii erau în 2014 al patrulea cel mai mare client de armament al României, însă în 2015 achizițiile s-au redus de peste 5 ori. În perioada 2010-2011, cumpărau tehnică militară românească în valoare de 65 de milioane de euro, în special elicoptere militare de transport și mentenanța aferentă.

În 2015, au reparat în România un elicopter militar multirol și echipament pentru elicopter militar de transport.

Azerbaidjan: 1,83 milioane euro. Azerii și-au crescut achizițiile din România cu peste 75% față de anul precedent și rămân un client constant de armament românesc. Achizițiile lor sunt însă mult sub nivelul anilor 2010-2011.

În 2015, Azerbaidjanul a cumpărat din România asistență instalare kit IFF (identification friend or foe), sisteme terestre IFF și piese de schimb pentru acestea, kit sistem IFF și componente pentu acesta, asistență instalare kit IFF, componente pentru aparate de ochire și a reparat un elicopter militar utilitar.

Indonezia: 1,58 milioane euro. Indonezienii au cumpărat cu peste 10% mai puțin armament și tehnică militară din România, față de anul precedent și rămân un client constant al României.

În 2015, indonezienii au cumpărat din România componente de instalație de flotabilitate pentru elicopter militar de transport, capse pirotehnice pentru instalația de flotabilitate elicopter militar de transport, echipament și piese de schimb pentru elicopter militar de transport și au reparat un detector de substanțe toxice.

Pakistan: 1,51 milioane euro. Achizițiile pakistanezilor s-au redus cu 40% față de anul trecut, însă rămân constante în ultimii 5 ani, deși cu fluctuații mari de valoare.

În 2015, Pakistanul a cumpărat din România piese de schimb, echipamente și reparații pentru elicopter militar de transport și calculator AP.

India: 1,1 milioane euro. Indienii revin cu achizițiile din România, pe care le măresc de peste 6 ori față de anul precedent. Cel mai mare importator de armament la nivel mondial, India este un client constant de armament românesc, cheltuind 1-2 milioane euro pe an aici.

Liban: 1,04 milioane euro. Achizițiile libanezilor au crescut de peste 3,5 ori față de anul precedent, dar tot nu au atins nivelul record din 2013.

În 2015, Libanul a cumpărat din România piese de schimb pentru elicopter militar de transport.

Bangladesh: 957.000 euro. Client constant al României în perioada 2011-2013, în special în domeniul aviației, țara sud-asiatică a dispărut în 2014 de pe lista clienților, pentru a reveni anul trecut, când a reparat în România un avion militar de antrenament.

Emiratele Arabe Unite: 652.000 euro. După o lipsă de 4 ani de pe piața din România, arabii revin și cumpără lunete, dar își și repară trei elicoptere militare de atac.

Kazahstan: 567.000 euro. Client nou al României, și-a mărit de peste două ori achizițiile față de anul precedent. În 2015, kazahii au cumpărat de aici spectrometre pentru agenți chimici.

Africa de Sud: 304.000 euro. Este un client nou apărut în ultimii 6 ani pe piața achizițiilor de armament românesc. În 2015, sud-africanii au cumpărat lunete pentru arme de vânătoare, muniție pentru arme de calibru mic și profile extrudate din aliaj de aluminiu.

Guineea (Conakry): 197.000 euro. După o apariție sporadică pe lista clienților de armament românesc, în 2012, Guineea revine în 2015 și cumpără piese și echipamente pentru intervenție tehnică la elicopter militar de transport.

Uzbekistan: 178.000 euro. După ce a intrat în 2014 în forță pe piața de armament românesc, făcând achiziții de peste 3,2 milioane de euro, în 2015 achizițiile s-au redus drastic. Uzbecii au cumpărat doar servicii de instalare și configurare a unui simulator.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Orașul din România în care casele de peste 1,5 milioane se vând ca pâinea caldă....
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat că avea o relație cu un...
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu...
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Ei sunt Florin și Axinia, doi dintre cei 9 români care au murit în urma...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Adio, nu te vom uita! Marele cântăreț ne-a lăsat în lacrimi. Am mai pierdut o...
Chec cu ciocolată și nuci. Cel mai gustos desert de post
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Cum îl apără Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai cu părerea...
Anca Dinicu a devenit mamă pentru prima oară! Ce spune despre miracolul venirii pe lume...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Țara în care femeile intră la menopauză mai devreme